Transhumanța în Țara Făgărașului – Istoria mocanilor și a drumurilor ciobănești
Descoperă tradiția transhumanței în Țara Făgărașului și află cum mocanii au traversat Carpații cu turmele lor timp de secole, contribuind la dezvoltarea economiei și culturii regiunii.
Publicat pe 14 iulie 2026
Transhumanța în Țara Făgărașului – Tradiția care a dus faima mocanilor peste Carpați
Puține tradiții au influențat atât de mult istoria și identitatea Țării Făgărașului precum transhumanța. Timp de sute de ani, mocanii din această regiune au străbătut sute de kilometri împreună cu turmele lor, traversând Carpații spre Țara Românească, Dobrogea, Banat sau chiar până în Balcani.
Nu era doar o simplă deplasare sezonieră a animalelor. Transhumanța a însemnat schimburi comerciale, răspândirea tradițiilor și dezvoltarea unei culturi pastorale care definește și astăzi Țara Făgărașului.
Ce este transhumanța?
Transhumanța reprezintă deplasarea sezonieră a turmelor între pășunile de iarnă și cele de vară.
Primăvara, după topirea zăpezilor, ciobanii urcau oile pe pășunile alpine ale Munților Făgăraș, unde iarba bogată și izvoarele reci ofereau condiții excelente pentru animale.
Odată cu apropierea iernii, turmele coborau din nou spre zone mai blânde, unde puteau pășuna pe timpul sezonului rece.
Pentru mocanii din Țara Făgărașului, însă, aceste deplasări nu se limitau doar la munții din apropiere. Mulți dintre ei traversau Carpații și parcurgeau sute de kilometri împreună cu turmele.
De ce plecau atât de departe?
Principalul motiv era hrana animalelor.
Iernile lungi din zona Munților Făgăraș făceau dificilă întreținerea unor turme numeroase doar cu resursele locale.
În schimb, câmpiile din sudul Carpaților ofereau pășuni întinse și o climă mai blândă, care permitea pășunatul aproape tot timpul anului.
Astfel, ciobanii puteau păstra turmele sănătoase și își puteau continua activitatea fără întreruperi.
Drumurile mocanilor
Mocanii din Țara Făgărașului au devenit cunoscuți pentru experiența lor și pentru distanțele impresionante pe care le parcurgeau.
În funcție de perioada anului și de înțelegerile dintre comunități, traseele puteau ajunge spre:
Țara Românească;
Dobrogea;
Banat;
Oltenia;
Câmpia Dunării;
nordul Bulgariei;
Serbia.
Unele familii petreceau luni întregi departe de casă, întorcându-se în satele făgărășene abia primăvara următoare.
Viața la stână
Pe durata verii, viața se muta aproape complet la stână.
Ziua începea înainte de răsărit.
După mulsul oilor, laptele era prelucrat imediat pentru a obține produse care puteau fi păstrate și transportate.
Aici se preparau:
cașul de oaie;
urda;
untul;
jintița.
Tot la stână se găteau preparatele care au devenit astăzi simboluri ale gastronomiei pastorale, precum balmoșul ciobănesc, bulzul ciobănesc sau ceaunul de oaie, folosind ingrediente simple și produse obținute direct din gospodăria ciobanilor.
O economie construită în jurul oilor
Transhumanța nu însemna doar creșterea animalelor.
Ea susținea întreaga economie locală.
Mocanii comercializau:
brânzeturi;
lână;
piei;
unt;
miei;
animale pentru reproducție.
Veniturile obținute din aceste activități permiteau dezvoltarea gospodăriilor și contribuiau la prosperitatea satelor din Țara Făgărașului.
În multe familii, păstoritul era principala sursă de venit, iar experiența se transmitea din tată în fiu.
Mocanii – ambasadorii Țării Făgărașului
În timpul drumurilor lor, mocanii nu transportau doar produse.
Ei duceau cu ei tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile regiunii.
În multe zone unde ajungeau, schimbau produse cu localnicii, învățau tehnici noi și contribuiau la răspândirea unor rețete și obiceiuri pastorale.
Astfel, influența lor s-a extins mult dincolo de granițele Țării Făgărașului.
Cum se desfășura o zi de drum?
Deplasarea unei turme de câteva sute sau chiar mii de oi era o activitate atent organizată.
În fiecare zi, ciobanii parcurgeau aproximativ 15-20 de kilometri.
Turmele erau însoțite de câini ciobănești, cai și măgari care transportau proviziile.
Seara, animalele erau adunate în țarcuri improvizate, iar ciobanii pregăteau masa la foc deschis.
Preparatele erau simple, dar hrănitoare, bazate pe lapte, brânză, mămăligă și carne.
O tradiție care modelează și astăzi gastronomia
Multe dintre preparatele considerate astăzi specifice Țării Făgărașului își au originea în viața de la stână.
Brânza de burduf în coajă de brad, balmoșul, bulzul ciobănesc, pastrama de oaie și ceaunul de oaie sunt doar câteva exemple ale unei bucătării dezvoltate din nevoile ciobanilor aflați luni întregi pe munte.
Aceste rețete continuă să fie pregătite în gospodăriile locale și reprezintă o parte importantă a patrimoniului gastronomic al regiunii.
Transhumanța astăzi
În prezent, transhumanța se practică la o scară mult mai redusă decât în trecut.
Modernizarea agriculturii, schimbările economice și dezvoltarea infrastructurii au modificat modul în care sunt crescute animalele.
Cu toate acestea, în zona Munților Făgăraș încă există ciobani care urcă turmele pe pășunile alpine în fiecare vară, păstrând vie o tradiție veche de secole.
Festivalurile pastorale, târgurile locale și producătorii tradiționali contribuie la transmiterea acestui patrimoniu către noile generații.
Descoperă tradiția pastorală din Țara Făgărașului
Dacă vizitezi regiunea, poți înțelege mai bine această moștenire participând la experiențe care pun în valoare gastronomia și cultura locală.
Prin experiența Gusturi de pe Aici poți degusta produse realizate de producători locali, iar în cadrul Omul și Locul vei descoperi poveștile comunităților care au păstrat vii aceste tradiții.
Iar după ce ai aflat cum trăiau mocanii, merită să descoperi și alte articole dedicate regiunii, precum