Mocanii din Țara Făgărașului – Oamenii care au dus faima regiunii peste Carpați

Dacă ai fi ajuns în Țara Făgărașului acum două sau trei sute de ani și ai fi întrebat cine sunt cei mai înstăriți oameni din sate, este foarte probabil să fi primit un răspuns surprinzător: mocanii.

Nu erau nobili, nu ocupau funcții administrative și nici nu conduceau cetăți. Averea lor era măsurată în mii de oi, cai, câini ciobănești și în numărul de oameni pe care îi angajau pentru a le îngriji turmele.

Astăzi, termenul „mocan” este folosit adesea ca sinonim pentru cioban. În realitate, pentru locuitorii Țării Făgărașului, mocanii reprezentau mult mai mult decât atât. Ei erau crescători de animale, comercianți, antreprenori ai vremii și oameni care cunoșteau aproape fiecare trecătoare din Carpați.

Timp de secole, au transportat produse din lapte, lână și animale vii pe distanțe impresionante, au contribuit la dezvoltarea comerțului dintre Transilvania și sudul Dunării și au făcut cunoscut numele Țării Făgărașului în locuri aflate la sute de kilometri de casă.

Astăzi, multe dintre preparatele considerate reprezentative pentru regiune, precum Brânza de burduf în coajă de brad, Balmoșul ciobănesc sau Bulzul ciobănesc, își au originile în viața acestor păstori. De asemenea, tradiția Transhumanței în Țara Făgărașului nu poate fi înțeleasă fără a cunoaște rolul pe care l-au avut mocanii în dezvoltarea ei.

Cine erau, de fapt, mocanii?

Originea cuvântului „mocan” este încă dezbătută de istorici și lingviști, însă în documentele din Transilvania secolelor XVII–XIX termenul desemna păstorii români din regiunile montane, recunoscuți pentru turmele lor numeroase și pentru deplasările sezoniere pe distanțe foarte mari.

Nu orice cioban era mocan.

În multe cazuri, mocanul era proprietarul turmei și coordonatorul întregii activități pastorale. El stabilea traseele, negocia drepturile de pășunat, angaja ciobani și răspundea de vânzarea produselor.

Turmele mari erau organizate aproape ca niște mici întreprinderi.

Un proprietar putea avea:

un baci care coordona stâna;
mai mulți ciobani;
ucenici;
oameni care transportau produsele;
câini special antrenați pentru apărarea oilor;
cai folosiți pentru deplasarea proviziilor.

În funcție de mărimea turmei, un astfel de grup putea număra peste zece oameni care petreceau împreună aproape tot anul.

De ce au devenit celebri mocanii din Țara Făgărașului?

Poziția geografică a regiunii a avut un rol esențial.

Țara Făgărașului este mărginită la sud de Munții Făgăraș, iar la nord de râul Olt. Între cele două se întinde una dintre cele mai fertile depresiuni intramontane din România, unde pășunile naturale au favorizat creșterea unui număr mare de animale încă din Evul Mediu.

În plus, apropierea de trecătorile carpatice oferea acces rapid spre sudul țării.

Trecători precum Turnu Roșu, Bran sau cele din zona Văii Oltului permiteau coborârea turmelor spre câmpiile din Muntenia și Oltenia imediat ce vremea devenea nefavorabilă în munți.

Această poziție strategică a făcut ca mocanii făgărășeni să devină unii dintre cei mai activi practicanți ai transhumanței din întreg spațiul românesc.

Există documente habsburgice din secolul al XVIII-lea care menționează în repetate rânduri turmele venite din districtul Făgărașului și taxele percepute pentru trecerea acestora peste diferite puncte de control. Acest lucru arată că autoritățile imperiale urmăreau atent activitatea păstorilor, deoarece comerțul cu animale și produse pastorale genera venituri importante.

Mai mult, în registrele fiscale apar frecvent sate precum Lisa, Sâmbăta de Sus, Ucea, Arpașu de Sus, Viștea, Drăguș sau Breaza, localități cunoscute pentru numărul mare de crescători de animale și pentru turmele impresionante pe care le dețineau.